Solemnitatea Invierii Domnului

LECTIO DIVINA

prezentare despre meditarea Cuvântului lui Dumnezeu: Lectio Divina

prezentari speciale PPS:  CRISTOS A INVIAT! Învierea Domnului, O urare de Pasti, Shalom, Iubirea din tine

Duminica Învierii (B)

Fap 10,34a.37-43; Ps 117; Col 3,1-4; In 20,1-9

Textul evanghelic: In 20,1-9

In ziua dintai a saptamanii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineata la mormant, pe cand era inca intuneric; si a vazut ca piatra fusese luata de pe mormant.  A alergat la Simon Petru si la celalalt ucenic, pe care-l iubea Isus, si le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormant, si nu stiu unde L-au pus.”  Petru si celalalt ucenic au iesit si au plecat spre mormant. Au inceput sa alerge amandoi impreuna. Dar celalalt ucenic alerga mai repede decat Petru si a ajuns cel dintai la mormant.  S-a plecat si s-a uitat inauntru, a vazut fasiile de panza jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care venea dupa el, a ajuns si el, a intrat in mormant si a vazut fasiile de panza jos. Iar stergarul care fusese pus pe capul lui Isus nu era cu fasiile de panza, ci facut sul si pus intr-un alt loc singur. Atunci celalalt ucenic, care ajunsese cel dintai la mormant, a intrat si el; si a vazut si a crezut. Caci tot nu pricepeau ca, dupa Scriptura, Isus trebuia sa invie din morti.

Comentariul textului:

Cristos e viu! Ne-o spune fiinta noastra. E adevarat!

Noi toti cei care am trait Postul Mare în ritmul propus de Biserica (prin celebrarile sacramentale, prin devotiunile specifice ale acestui timp ori prin faptele de ajutorare ale celor nevoiasi) am parcurs, întrucâtva, Calea catre Învierea lui Cristos, asa cum ne-o arata lectura întâi de astazi: Voi stiti ce s-a petrecut în toata Iudeea, începând din Galileea, dupa botezul pe care l-a predicat Ioan: cum l-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt si cu putere pe Isus din Nazaret, care a trecut pretutindeni facând bine si vindecând pe toti cei stapâniti de diavol, pentru ca Dumnezeu era cu el. Adâncul fiintei noastre ne spune ca în acest timp Isus din Nazaret a trecut prin Bucuresti, prin Câmpina, prin Turnu Severin, prin Popesti-Leordeni, prin Constanta, prin Tulcea etc. facând bine si vindecând pe cei stapâniti de patimi si de alte duhuri (ale mândriei, ale lacomiei sau ale zgârceniei, ale indiferentei etc.) pentru ca Dumnezeu era cu el. Noi suntem martori… O viata noua s-a salasluit în sufletele noastre, în familiile noastre, în parohiile noastre.

Poate ca unii vor spune: „Unde este aceasta viata, pentru ca eu nu o vad?”

Cine nu vede aceasta viata noua de înviere ce decurge din biruinta lui Isus Cristos asupra mortii, înseamna fie ca nu are ce vedea (cât timp nu s-a lasat purtat împreuna cu Cristos în jertfa de sine, care înseamna a nu mai trai pentru el însusi, ci pentru Cristos si pentru semeni), fie ca nu si-a trezit celalalt „ochi” care vede ceea ce ochiul de carne nu vede. Fragmentul evanghelic de astazi ni-i prezinta pe doi dintre apostoli venind în graba la mormântul în care fusese asezat trupul mort al Învatatorul lor, dupa ce Maria Magdalena le-a spus: L-au luat pe Domnul din mormânt si nu stim unde l-au pus… Intrând în mormânt Simon Petru s-a uitat dar n-a vazut altceva decât giulgiurile puse jos si valul care fusese pe capul lui Isus, înfasurat într-un loc. Atât. În schimb, celalalt ucenic, ucenicul iubit, a vazut si a crezut. Altfel spus, iubirea l-a ajutat sa vada si sa creada ceea ce ochiul de carne nu vedea, si anume ca Jertfa de sine pentru ceilalti a lui Cristos conduce la înviere… e datatoare de Viata… de Viata noua… Iar aceasta Viata nu poate ramâne în mormânt.

Cei care au ajuns sa descopere aceasta Viata noua se vor bucura de ea, vor încerca sa ramâna în ea. Nu vor mai dori sa se întoarca la cea veche. Sfântul Paul ne învata, astazi, ce trebuie sa facem ca sa ramânem în aceasta Viata noua: Daca ati înviat împreuna cu Cristos… nazuiti spre cele de sus si nu spre cele pamântesti. Caci voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Cristos în Dumnezeu. Iar când se va arata Cristos, viata voastra, atunci si voi va veti arata împreuna cu El în slava.

pr. dr. Tarciziu-Hristofor Serban

Ce nu a învins Cristos, pentru ca eu sa nu pot învinge?

Suntem în cautare de sens, de eliberare, de adevar, de finalitate, de iubire, mai presus de orice, dar cât realizam ca nimic din toate acestea nu putem avea, daca nu ne-am învins pe noi însine. Ne este dor de viata, de raspunsuri fel de fel, de multumire interioara si de echilibru, dar putem sa împlinim aceste dorinte, fara o lupta crancena data în noi însine, cu propriile noastre limite, care ne arata ca drum lung este de la vis la realitate?

Care este adevarata lupta care se da în cugetul lui Cristos în timpul celor trei zile sfinte?  Ce trebuie sa întelegem si noi din zorii Învierii, zorii acelei Biruinte care ne intareste credinta si ne sparge surzenia constiintei noastre?

Intâi de toate, Cristos a dus adevarata lupta a dreptatii si a adevarului, dupa supremele vorbe rostite de teologul Hans Urs von Baltazar. El a purtat Crucea lui interioara, brazdata de ipocrizia lumii în care traia, superficialitatea religioasa, de lasitatea  unei societati corupte, pentru a se confrunta cu o Cruce exterioara, chipul  palid al ascultarii sale,  oglindit deja în intunericul din gradina Ghetsemani.

Întreaga lui viata, si sa ne gandim ca acest lucru este valabil si pentru noi, de la Întrupare pana la Înaltarea sa glorioasa, a fost determinata de acest îndemn, tradus inegalabil de Andre Chouraqui, în textul fericirilor din Evanghelia dupa Matei:  La drum, cei insetati dupa dreptate! La drum spre Cruce, am adauga, amintindu-ne ca lupta este conditia esentiala a crestinului pe acest pamânt, pentru a cuceri Împaratia Cerurilor, capatul inefabil al biruintei Fiului lui Dumnezeu, el însusi Rege al acestei Împaratii.

Cum sa lupti, daca nu ai armele pregatite? Cum sa ti le alegi, daca nu stii, macar un pic, puterea dusmanului tau? Si, cum sa crezi în speranta biruintei, daca nu-ti cunosti puterea de la care-ti vine atâta curaj, ca ai impresia ca poti muta muntii din loc?

Îl avem pe Cristos, calea luptei noastre, arma noastra suprema, curajul nostru nebanuit si biruinta noastra totala. Ce nu a învins el, pentru ca eu sa nu pot învinge? A luat in trupul sau ranile noastre, fricile noastre, planurile si deznadejdile, totul, ca sa ducem, în crucea noastra din adancuri, toate crucile care se ridica in afara noastra, ca sa ne amintim ca a învins prin ascultarea lui sfânta,  tot ceea ce nu este dreptate si adevar.

Învierea este aceasta Biruinta a lui Dumnezeu, a Iubirii gingase care se împlineste in viata noastra, eliberata de un Dumnezeu facut Om, pâna în adancurile  omenitatii noastre zbarcite de rani si contradictii, dar  înaltata si infrumusetata de orizonturile unui Rastignit. Da, Învierea este a noastra, Cristos este al nostru si noi suntem ai lui, pentru ca am luptat si am biruit cu el.

La drum, crestini, spre Împaratie!

sr. Cristina Mares

 

Comments are closed.