Duminica a XXIV-a de peste an

  LECTIO DIVINA

prezentare despre meditarea Cuvântului lui Dumnezeu: Lectio Divina

prezentari speciale PPS: cele trei calauze

Persoanele care doresc sa urmeze cursurile Scolii Biblice Nazaret  sunt asteptate sa participe la conferintele noastre afisate lunar pe aceasta pagina.  Nu exista o limita  de studii sau de vârsta. Detalii pe pagina Organizarea Scolii.

Nu este o taxa de studiu pentru Scoala Biblica Nazaret. Persoanele care doresc pot oferi donatii in contul Scolii Biblice Nazaret: cont bancar Banca Transilvania: RO20BTRLRONCRT0352484202   – numele contului: Mares Cristina

Duminica a XXIV-a de peste an

Fiule, tu esti cu mine întotdeauna!

Luca 15,1-10

Textul evanghelic: Toti vamesii si pacatosii se apropiau de Isus ca sa-L asculte. Si fariseii si carturarii carteau si ziceau: „Omul acesta primeste pe pacatosi si mananca cu ei.”  Dar El le-a spus pilda aceasta: „Care om dintre voi, daca are o suta de oi, si pierde pe una din ele, nu lasa pe celelalte nouazeci si noua pe izlaz si se duce dupa cea pierduta pana cand o gaseste?  Dupa ce a gasit-o, o pune cu bucurie pe umeri; si, cand se intoarce acasa, cheama pe prietenii si vecinii sai si le zice: „Bucurati-va impreuna cu mine, caci mi-am gasit oaia care era pierduta.”  Tot asa, va spun ca va fi mai multa bucurie in cer pentru un singur pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de oameni neprihaniti care n-au nevoie de pocainta. Sau care femeie, daca are zece lei din argint, si pierde unul din ei, nu aprinde o lumina, nu matura casa si nu cauta cu bagare de seama pana cand il gaseste? Dupa ce l-a gasit, cheama pe prietenele si vecinele ei si zice: „Bucurati-va impreuna cu mine, caci am gasit leul pe care-l pierdusem.” Tot asa, va spun ca este bucurie inaintea ingerilor lui Dumnezeu pentru un singur pacatos care se pocaieste.”

Sa meditam:

Liturgia Cuvântului duminicii a XXIV-a de peste an ne propune lectura întregului capitol 15 al evangheliei sfântului Luca. Folosindu-se, la început de doua scurte parabole (cea a oii pierdute si cea a drahmei pierdute), autorul ne propune una din învataturile de baza ale lui Isus Cristos si anume cea a milostivirii lui Dumnezeu, învatatura care culmineaza în parabola Tatalui iubitor si plin de milostivire.

Ocazia acestei învataturi este indicata înca de la începutul capitolului. Fariseii si carturarii se arata uimiti sau mai curând indignati de atitudinea lui Isus fata de cei pacatosi: se arata prietenos cu cei pacatosi si sta la masa cu ei. Pentru acesti oameni deosebit de credinciosi si plini de zel fata de Legea lui Dumnezeu si fata de dreptatea Lui comportamentul lui Isus este nu doar surprinzator ci chiar scandalos. Pentru ei, omul pacatos este vrednic de tot dispretul, iar atitudinea de a le arata cea mai mica atentie echivala cu subminarea bazelor religiei si a cultului adus lui Dumnezeu care este „de trei ori sfânt”. Isus cunoaste bine drama de constiinta a acestor oameni – a fariseilor si a carturarilor – si le-o respecta. De aceea El nu se va angaja în vreo controversa cu ei, ci va încerca sa dialogheze cu ei. Îi va invita sa depaseasca limitele unei reprezentari pe care si-au facut-o despre Dumnezeu si sa se deschida unei revelatii care sa-i conduca în intimitatea misterului lui Tatalui. Un mister de iubire pe care Isus a venit sa-l reveleze si pe care nu înceteaza sa-l exprime, sub ochii lor, prin faptele sale.

Alcatuite într-o remarcabila simetrie, primele doua parabole evoca doua aspecte din viata cotidiana a societatii iudaice a acelor timpuri. Ele debuteaza prin câte o interpelare adresata celor de fata, interpelare care îi provoaca la un raspuns personal. Prima parabola pune în scena atitudinea, oarecum ciudata – cel putin pentru noi –, a unui pastor care îsi paraseste întreaga turma pentru a porni în cautarea unei oi pierdute. Aceasta nu înseamna ca ar fi inconstient sau indiferent fata cele 99 de oi care i-au ramas, ci dimpotriva, ca fiecare i-a devenit atât de importanta, atât de apropiata si atât de necesara încât, daca una se rataceste, un loc gol apare în turma, un vid care îi smulge pastorului o parte din bucuria si din viata sa. De aceea, el nu-si afla pacea si bucuria pâna ce nu o gaseste si o restituie turmei. A doua parabola surprinde agitatia unei femei care a pierdut nu vreo suma uriasa de bani de aur, ci o amarâta de moneda care totusi constituia pentru ea, alaturi de celelalte 9 monede similare, o adevarata avere. De aceea, nici ea nu-si afla pacea si bucuria, pâna când nu o gaseste si nu-si reîntregeste suma initiala.

În parabola Tatalui fiului risipitor, Isus exprima cu toata claritatea ceea ce ne-a sugerat deja prin primele doua parabole: Dumnezeu este plin de milostivire fata de omul pacatos. Ca un bun pastor El îsi cunoaste oile si îsi da chiar viata pentru ele. Pentru El fiecare om, fie el si pacatos, este un fiu pe care vrea sa-l pastreze sau sa-l readuca, nu fara voia lui, la conditia de fiu.

Aratându-se prietenos cu cei pacatosi si stând la masa cu ei, Isus Cristos ne ajuta sa descoperim cine este acest Dumnezeu plin de milostivire, încet la mânie si plin de dragoste, care se bucura pentru fiecare pacatos care se converteste (vv. 7 si 10).

pr. lect. dr. Tarciziu-Hristofor Serban

Gânduri spirituale:

“Ne revolta, ca si pe fiul cel mare din parabola fiului risipitor, nedreptatea lui Dumnezeu fata de cei drepti. Pentru fiul cel cuminte niciodata n-a taiat tatal un vitel gras; prietenilor lui nu le-a facut ospat si nu le-a dat prilej sa bea si sa joace. Toate cele bune numai pentru risipitor. Dreptii, protestînd, dovedesc lectura neatenta a textului. E adevarat ca pentru ei n-a fost nici vitel, nici ospat, nici joc, nici inel în deget… A fost si este altceva, ceva mentionat la versetul 31 al capitolului 15 din Luca: toate ale mele sunt ale tale. Au prin urmare si dreptii ceva, de care nu se pot vaicari ca-i putin lucru: toate ale Tatalui”.

“Parintele Paulin Lecca (de la Cozia) împarte lumea în patru categorii: Cea a fiului risipitor care nu se mai întoarce la Tatal. Sunt si dintr-acestia, ramîn printre roscove si porci. Cea a fiului risipitor care se întoarce si intra la ospatul împaratesc. Cea – foarte numeroasa, poate cea mai numeroasa – a fiului bun, care e drept si cuminte, dar e caldut si fudul si cu toate ca e drept nu intra la cina! Cea – vai, rar? – a fiului drept care nu e numai cuminte ci e si înflacarat si ia parte la cina împarateasca. Pilde: Sfânta Fecioara, Sfântul Ioan Evanghelistul. Ei reprezinta idealul”.

Nicolae Steinhardt, fragmente din „Jurnalul fericirii” si „Daruind vei dobândi”.

 

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Comments are closed.