LECTIO DIVINA
prezentare despre meditarea Cuvântului lui Dumnezeu: Lectio Divina
prezentari speciale: Ca sa fii rege – Marcel Iures
Persoanele care doresc sa urmeze cursurile Scolii Biblice Nazaret sunt asteptate sa participe la conferintele noastre afisate lunar pe aceasta pagina. Nu exista o limita de studii sau de vârsta. Detalii pe pagina Organizarea Scolii.
Nu este o taxa de studiu pentru Scoala Biblica Nazaret. Persoanele care doresc pot oferi donatii in contul Scolii Biblice Nazaret: cont bancar Banca Transilvania: RO20BTRLRONCRT0352484202 – numele contului: Mares Cristina
Sa aprofundam Vechiul Testament!
IOV SAU DRUMUL SUFERINTEI CATRE DUMNEZEU (I)
Cartea lui Iov ocupa un loc unic în Vechiul Testament, pentru ca nu se încadreaza în niciuna dintre clasificarile recunoscute ale literaturii sale. Nu este nici lege (Torah), nici istorie; nu are nimic în comun cu profetii, nici (în cea mai mare parte) cu pietatea psalmilor; cu atât mai putin are ceva în comun cu cartile apocaliptice; cel mai adesea este clasificata ca parte a literaturii sapientiale (a întelepciunii), si, totusi, atât în forma literara cât si în aparitia generala, cartea lui Iov este diferita, unica prin continut si forma: prin continut, pentru ca reia o serie de întrebari legate de existenta lui Dumnezeu si a omului, de relatiile dintre ei; prin forma, datorita prezentei permanente a simbolurilor în gândirea si cuvintele celor care sunt pusi sa vorbeasca. Autorul cartii nu foloseste imaginile, pentru a lumina ideile; imaginile, sau mai curând elementele vietii reale, stau la baza gândirii si constituie materia exprimarii. Aceasta discutie tipic orientala se desfasoara pas cu pas, ritmul ei asemanându-se cu cel al unui razboi de tesut. Drama poetica se intersecteaza cu firul ideilor, iar prin firul de aur, cel al harului divin, Domnul îsi dezvaluie laturi nebanuite ale frumusetii sale, ale puterii înnoitoare a iubirii sale. Este elogiata o iubire noua a omului care Îl cauta, a omului care întreaba, a tainei suferintei, bolii si mortii.
Autorul cartii este anonim, iar faptul ca nu îi cunoastem numele este inteligibil doar pe baza supozitiei ca aceasta carte dateaza dintr-un timp în care un asemenea geniu era pierdut într-o constelatie de întelepti asemenea lui, de altfel necunoscuti si ei. Oricare i-ar fi fost însa numele, el este cu siguranta israelit si pare sa fi scris cartea dupa exil, (poate în Egipt sau tinuturile de la sud de Marea Moarta, Edom sau Idumeea, dar nu înaintea sec.V î.C., judecând dupa problema pe care o pune si dupa locul pe care îl ocupa în evolutia ideilor religioase ale lui Israel, prin ebraica ei colorata cu aramaisme si prin stilul ei dialogat, unic în Biblie, dar folosit adesea în afara ei, într-o epoca relativ mai recenta. În aceasta perioada, grecii începusera sa colonizeze Asia si Africa; ei au întemeiat state-cetati ca Tyr, Sidon, Gaza, Filadelfia (Amman), Tripolis si chiar Shechem. Evreii din Palestina si din diaspora erau înconjurati de cultura elena, pe care unii o gaseau nelinistitoare, dar altii erau stimulati de teatrul, filosofia, sportul si poezia greaca. Din aceasta perioada dateaza si traducerea scripturilor în greaca, sub cunoscutul nume de Septuaginta. Astfel, unii greci au ajuns sa-l cunoasca pe Dumnezeul lui Israel si chiar sa i se închine, sub numele de Iao, pe lânga ceilalti zei. Unii s-au simtit atrasi de sinagogi sau de casele de întrunire pe care evreii din diaspora le creasera, pentru a înlocui rugaciunea la Templu. Acolo citeau scripturile, se rugau si ascultau predici. Sinagoga nu semana cu nimic din lumea religioasa antica. Cum acolo nu se savârseau ritualuri sau sacrificii, trebuie sa fi aratat mai curând ca o scoala de filosofie, si multi se îngramadeau în sinagoga daca în certate sosea vreun predicator evreu cunoscut, tot asa cum s-ar fi adunat sa asculte proprii filosofi. Unii greci chiar respectau parti alese din Tora si se alaturau evreilor în secte sincretiste.
Cu toate acestea, majoritatea evreilor se tineau la distanta si s-au creat tensiuni între evrei si greci în cetatile din Orientul Mijlociu. În lumea antica, religia nu era o chestiune privata. Zeii erau extrem de importanti pentru cetate si se credea ca, daca li s-ar neglija cultul, acestia si-ar retrage sprijinul. Evreii care nu credeau ca acesti zei exista erau numiti atei si dusmani ai societatii. În acest context, evreii începusera sa produca o literatura proprie, care sustinea ca întelepciunea nu însemna istetimea greaca, ci frica de Domnul. Literatura întelepciunii era un gen bine stabilit în Orientul Mijlociu; ea încerca sa adânceasca sensul vietii, dar nu prin reflectie filosofica, ci prin cautarea felului cel mai potrivit de a trai, fiind adesea foarte pragmatica. În cadrul curentului sapiential, scopul era umanizarea iudaismului, spiritualizarea preceptelor, legii evitând în acelasi timp pericolul subminarii autoritatii lor. Gândirea îsi întindea radacinile în acel strat fundamental al fiintei morale, unde Legea si constiintaa umana îsi gaseau unitatea. Numai într-o asemenea epoca puteau sa apara profundele întrebari ale cartii lui Iov.
În Israel exista o traditie despre Iov ca personaj legendar, o amintire populara din vremea patriarhilor, a urmasilor apropiati ai lui Abraham (îl pomeneste Ezechiel, care îl aseaza în vechime, alaturi de Noe si Daniel. De la aceasta legenda cu tâlc moral, asternuta sau nu în scris, a plecat autorul, asezând-o ca prolog si epilog în proza ale marelui sau poem si introducând detalii ulterioare, cum ar fi interventia Satanei sau a celor trei prieteni.
Cristina Mares