Duminica a XXVI-a de peste an

LECTIO DIVINA

prezentare despre meditarea Cuvântului lui Dumnezeu: Lectio Divina

prezentari speciale PPS: Viata mea

Duminica a XXVI-a (C)

Îindexn acel timp, Isus le-a spus fariseilor:  „Era un om bogat, care se îmbraca în vesminte luxoase si benchetuia în fiecare zi.  Iar un sarac, cu numele de Lazar, zacea înaintea usii lui, plin de bube.  El ar fi fost bucuros sa se sature cu firimiturile care cadeau de pe masa bogatului, dar nimeni nu i le dadea. Doar câinii veneau si-i lingeau bubele.  A murit saracul si a fost dus de catre îngeri în cer, lânga Abraham. A murit si bogatul si a fost înmormântat.  Iar în iad, fiind în chinuri, si-a ridicat ochii si l-a vazut de departe pe Abraham si pe Lazar la pieptul sau.  Atunci a strigat: «Parinte Abraham, fie-ti mila de mine si trimite-l pe Lazar sa-si înmoaie vârful degetului în apa si sa-mi racoreasca limba, caci sufar cumplit în vapaia aceasta». Dar Abraham i-a raspuns: «Fiule, adu-ti aminte ca tu ai primit cele bune în viata, pe când Lazar cele rele; acum, dimpotriva, el are parte de mângâiere, iar tu de suferinta. Pe lânga aceasta, între noi si voi a fost creata o prapastie mare, încât cei care ar voi sa treaca de aici la voi sa nu poata, si nici de acolo sa treaca la noi».  Bogatul a zis: «Te rog, parinte, cel putin sa-l trimiti pe Lazar acasa la tatal meu,  caci am cinci frati, sa le atraga atentia, ca sa nu ajunga si ei în acest loc de chin».  Dar Abraham i-a zis: «Îi au pe Moise si pe profeti: sa asculte de ei». «Nu, parinte Abraham, a zis bogatul, daca cineva dintre cei morti se va duce la ei, se vor întoarce».  I-a raspuns Abraham: «Daca nu asculta de Moise si de profeti, nu vor crede, chiar daca ar învia cineva din morti»”. Luca 16,19-31

Liturgia Cuvântului din aceasta duminica ne propune lectura unei parabole suficient de bine cunoscute. Pentru a-i descoperi mai bine mesajul ar fi utila totusi resituarea ei în contextul imediat (16,1-17,10). Duminica trecuta, Isus ne atragea atentia asupra utilizarii corecte si totale a inteligentei în favoare Împaratiei lui Dumnezeu precum si asupra inteligentei utilizari a mijloacelor materiale, îndeobste a banilor, în scopul accederii la Împaratie. Problema care se pune însa este aceasta: oare fericirea omului pe pamânt nu este legata de un confort, de o anumita reusita în afaceri si de bani? Dumnezeu, care îl vrea pe om fericit, nu ar fi oare acela care îi favorizeaza aceste aspiratii? Vechiul Testament s-a preocupat destul de mult si de o alta problema legata de aceasta: cum ar trebui sa-l întelegem pe saracul de lânga noi, fie el si drept? Starea în care se afla nu ar fi oare semnul „dezmostenirii” lui de catre Dumnezeu? Or, printre fariseii contemporani lui Isus erau unii care considerau ca reusita sociala si financiara ar fi tocmai „semnul” lui Dumnezeu în favoarea acelora care îi respecta Legea. De aici a decurs o adevarata „rearanjare” a Legii lui Dumnezeu. În schimb Isus, prin parabola din aceasta duminica, dezminte într-un mod radical viziunea acestor „campioni” ai cunoasterii si împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu.

Parabola este alcatuita din doua parti. În prima parte un om bogat este prezentat ca fiind cineva care a reusit în viata si care are dreptul sa profite de câstigul sau. El însa este atât de absorbit în fericirea sa materiala, de ospetele pe care crede ca le merita si pe care si le ofera fara nici o rezerva ori economie (permitându-si chiar sa foloseasca bucati de pâine pe post de servetele pe care, mai apoi, le arunca pe jos), încât nu are timp si nici ochi pentru saracul care zace flamând si bolnav la usa casei lui. Or acest sarac este singurul personaj din parabola care poarta un nume, cel de Lazar si de aceea nu putem sa nu ne întrebam ce înseamna el. Lazar este prescurtare uzuala a numelui de Eleazar care înseamna Dumnezeu ajuta. Si iata surpriza pe care ne-o rezerva Isus: omul care poarta un astfel de nume moare de foame la usa bogatului. Nu peste mult timp moare si bogatul, iar dincolo de moarte are loc o rasturnare de situatie: Lazar este primit în sânul lui Abraham, în timp ce bogatul merge în iad. Ar fi naiv sa tragem o concluzie prea rapida referitoare la aceasta rasturnare a situatiei, si anume ca, cu cât am fi mai nefericiti aici, cu atât am fi mai fericiti în lumea de dincolo. În realitate bogatul este condamnat si sufera nu din compensatie, ci pentru ca a încalcat Legea lui Dumnezeu care proclama cu tarie iubirea fata de aproapele. În partea a doua a parabolei, pe lânga descrierea suferintelor traite de bogatul din iad, autorul ne prezinta preocuparea acestuia de a evita, cel putin pentru fratii sai, a unui destin asemanator. Pentru a-i convinge pe fratii sai, bogatul nefericit mizeaza pe un argument mai „spectaculos”, acela ca un mort – Lazar – sa le apara si sa-i previna. Abraham, însa, care arbitreaza situatia, îi da de înteles ca cei care nu l-au descoperit pe Dumnezeu în Lege nu-l vor putea descoperi într-un „semn” pe care inima împietrita îl va nega asa cum noi negam orice evidenta care nu ne convine. De aceea, o dat în plus avem nevoie de acea inteligenta care sa ne permita un bun discernamânt al lucrurilor, astfel încât sa ramânem ancorati în Împaratia lui Dumnezeu.

Cine este Lazar pentru mine?

fc7afeefÎn parabola zilei, Isus ne vorbeste despre averile imense, care si-au pierdut sensul, care devin doar un izvor de nedreptate si suferita pentru un numar imens de oameni si care, paradoxal poate, îi pierd tocmai pe cei care le detin. Se sustine, deseori, ca bogatia este o rasplata a lui Dumnezeu pentru cei aflati drepti înaintea lui, însa cuvintele lui Isus rastoarna o astfel de gândire. Bogatul si Lazar sunt doua personaje de mare actualitate: Era un om bogat care se îmbraca în purpura si matasuri fine si petrecea în fiecare zi cu mare fast, iar la poarta lui zacea un sarac cu numele de Lazar, plin de bube. El ar fi dorit sa-si astâmpere foamea cu ceea ce cadea de pe masa bogatului (Lc 16,19-21). Exista, azi, milioane de Lazari. Numai 1% din locuitorii planetei detin 48% din averile pamântului. Oameni din ce în ce mai bogati si mai puternici, oameni afundati din ce în ce mai mult în mizerie, într-o saracie de neimaginat pentru multi dintre noi. Si totusi, si unii si altii sunt lucrarea mâinilor divine ale Creatorului; si unii si altii poarta în ei suflare dumnezeiasca…Ce se întâmpla?

Tema centrala la care meditam este stigmatizarea rupturii care se naste între cei bogati si puternici, care îsi permit orice, si cei striviti de saracie, ruptura care se transforma în prapastia de dincolo, o prapastie care bareaza calea spre poarta Împaratiei. A murit saracul si a fost dus de îngeri în sânul lui Abraham (Lc 16,22). A murit si bogatul – murim cu totii – si se chinuia în iad (cf. Lc 16,22.23), iar atunci când a cerut ajutorul a descoperit ca:  între noi si voi este o mare prapastie, încât cei care ar vrea sa treaca de aici la voi sa nu poata si nici de acolo la noi (Lc 16,26). Dintre cele doua personaje principale ale parabolei, cel care se afla într-o situatie tragica nu este Lazar, ci bogatul. Fragmentul evanghelic este unul dintre putinele locuri în care Isus ne deschide, pentru o clipa, poarta spre infern, într-o imagine care a impresionat si inspirat pe multi scriitori si artisti ai lumii, dar infernul, pâna la urma, nu este altceva decât absenta lui Dumnezeu, absenta iubirii si pierderea sperantei. Infernul se naste în noi, înca din aceasta existenta peregrina, prin felul în care alegem sa traim. Abraham îi spune bogatului: ”Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune în timpul vietii” (Lc 16,25), dar pe toate le-a pastrat numai pentru sine, ceea ce a facut ca Lazar sa traiasca pe pamânt un infern. Astfel, prapastia a fost sapata între ei, numai ca, dincolo, rolurile s-au inversat.

Pe sarac îl cheama Lazar. Nu întâmplator. În ebraica, El-azar înseamna Dumnezeu ajuta. Dumnezeu îi spune pe nume si îl primeste la El. Bogatul din parabola nu are nume. A ales sa traiasca în mijlocul mondenitatii, a luxului, a placerilor, a nimicului. Nimicul nu are nume. Oare se aseamana cu noi?

Este interesant, asa cum se vede din text, ca, la început, bogatul parea sa nu stie ca la poarta palatului s-ar afla un om foarte sarac, care murea de foame. Poate de aceea nu l-a ajutat. Totusi, nu acesta este adevarul. Ajuns pe tarâmul de dincolo, el îl vede pe Lazar, îl recunoaste si îi spune pe nume: Pe când se chinuia în iad, si-a ridicat ochii si l-a vazut pe Abraham si pe Lazar în sânul lui si a strigat: «Parinte Abraham, îndura-te de mine si trimite-l pe Lazar ca sa-si înmoaie vârful degetului în apa si sa-mi racoreasca limba, caci sufar cumplit în flacarile acestea» (Lc 16,23-24).  Când Lazar statea la poarta palatului, atunci nu exista pentru el. Pentru bogatul din parabola nu mai este nimic de facut, dar cuvintele Mântuitorului se îndrepta spre noi: «Îi au pe Moise si pe Profeti: sa asculte de ei!» (Lc 16,29). Altfel: «Daca nu asculta de Moise si Profeti, chiar daca ar învia cineva din morti, nu se vor convinge» (Lc 16,31). Sa ascultam cu luare aminte cuvântul Sfintei Scripturi, sa intram in dialog cu Dumnezeu.

Cine-si astupa urechea de la strigatul celui sarac, si el va striga si nu i se va raspunde (Prov 21,13). Trebuie sa îmi pun aceasta întrebare: Cine este Lazar pentru mine? Raspunsul înseamna alegerea pe care o fac. Între marginile prapastiei putem întinde o punte construita din compasiune, bunatate, împartasire. Mai mult, ea ar putea chiar sa nu mai existe. Unind ceea ce ne separa în aceasta lume, prin generozitate, milostivire si iubire cristica, putem acoperi prapastia care face posibil infernul.

                                               Alexandru Vasiliu – OFS

 

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment